Sfatul expertului | Cum se obține statutul de unitate turistică?
Sfatul expertului | Cum se obține statutul de unitate turistică?
Turismul este o industrie care se dezvoltă în România, cu o creștere de 4,5% în anul 2024 față de anul anterior, conform datelor puse la dispoziție de Institutul Național de Statistică. Aceleași date ne arată că România reușește să atragă și mai mulți turiști străini, având o creștere de 13,5% în 2024 față de 2023.*
În acest context, analizăm care este contextul legal și care sunt pașii pe care un operator economic (persoană fizică sau juridică) trebuie să-i urmeze pentru a obține clasificarea de structură de primire turistică. Cu alte cuvinte, ce trebuie să faci pentru a fi recunoscut de autoritățile competente ca hotel, pensiune, camping, restaurant sau centru de agrement?
Perspectiva legală
Clasificarea structurilor de primire turistice se face, potrivit prevederilor (i) Normelor Metodologice din 2013 privind eliberarea certificatelor de clasificare a structurilor de primire turistice cu funcțiuni de cazare și alimentație publică, a licențelor și brevetelor de turism, (ii) Ordonanței Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România, de către instituția publică centrală responsabilă în domeniul turismului, instituția abilitată să desfășoare activități de autorizare în domeniul turismului, respectiv Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.
Pașii de urmat
Obținerea încadrării de unitate turistică este un proces cu pași clari care poate fi parcurs în integralitate de către un operator economic atâta timp cât respectă cerințele legale în vigoare. Iată ce trebuie să faci dacă ești în situația de a încadra o locație ca unitate turistică.
Pasul #1: Solicitare certificat de clasificare înainte de începerea activității
Operatorul economic (inclusiv persoana fizică) trebuie să solicite Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului eliberarea certificatului de clasificare înainte de începerea desfășurării activității, în baza unei documentații.
Documentația depusă include, în mod general:
- formulare tip (cerere standardizată, fișă standardizată)
- acord vecini/asociație de proprietari (dacă este cazul)
- certificat constatator
- dovada dreptului de proprietate/folosință
- extras de carte funciară
- actele de identitate ale persoanei fizice.
În funcție de specificul activității realizate în locația pentru care se depune cererea, pot fi necesare și alte documente, precum:
- aviz/autorizație sanitară
- autorizație de mediu
- aviz/autorizație de securitate la incendiu
- contracte de muncă
- extrase revisal
- act constitutiv
- altele
Pasul #2: Eliberarea autorizației provizorii
După depunerea documentației complete, Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului va dispune eliberarea unei autorizații provizorie de funcționare. Această autorizație provizorie îi permite operatorului economic să funcționeze până la data verificării la fața locului de către autoritatea competentă.
Pasul #3: Verificarea și încadrarea unității
In termen de 90 de zile de la data emiterii autorizației provizorii, Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului are obligația de a verifica structura de primire turistică supusă procedurii de clasificare, prin delegarea personalului de specialitate cu atribuții în acest sens.
În urma acestei verificări se întocmește o notă de verificare / Notă de Clasificare care va cuprinde, pe lângă observațiile verificării, și tipul și categoria de clasificare în care se încadrează unitatea.
Pasul #4: Emiterea certificatului de clasificare
Ultimul pas este unul formal, după realizarea Notei de Clasificare. În 15 zile de la verificare și emitere notă se va emite și Certificatul de Clasificare.

Riscuri pentru lipsa clasificării
Ce se întâmplă dacă alegi să operezi o astfel de unitate turistică fără a trece prin procesul de clasificare și autorizare? Fie că vorbim de un hotel, o mică pensiune sau o cafenea? Riști o amendă considerabilă, care îți poate bloca continuarea prestării serviciilor turistice dorite.
Desfășurarea activității în structuri de primire turistice neclasificate sau neautorizate provizoriu reprezintă contravenție și se sancționează cu amendă de la 40.000 lei la 50.000 lei.
Concluzia specialistului
Dacă îți dorești să dezvolți un business în industria turistică, urmează îndeaproape prevederile legale pentru autorizarea unității turistice. În acest mod, vei construi un business sănătos și sigur și îți vei asigura credibilitatea atât în fața partenerilor de business, cât și în fața viitorilor tăi clienți – turiști din România sau din afara țării. De asemenea, poți oricând apela la un consultant legal pentru a-ți oferi sprijinul necesar strângerii și pregătirii documentației solicitate de autorități.
Surse: Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului aici
Cover: freepik.com
Autor: Veronica Alexe